Pe 17 ianuarie 2025, 55 de elevi de liceu din Constanța au demonstrat că viitorul orașului poate fi modelat prin idei inovatoare și sustenabile. Etapa finală a celui de-al doilea workshop de tip Innovation Camp, organizat în cadrul proiectului european Re-Value, a adus în prim-plan soluții originale pentru revitalizarea zonei peninsulare a municipiului Constanța.
Activitatea s-a desfășurat în mai multe etape, între noiembrie 2024 și ianuarie 2025, și a inclus sesiuni introductive, lucrul în echipă, mentorat și, în final, prezentarea proiectelor în fața unui juriu format din partenerii proiectului. Tema propusă a fost găsirea unor soluții estetice și funcționale pentru îmbunătățirea zonei peninsulare, utilizând intervenții și resurse minime.
Elevii au dezvoltat proiecte care au pus accentul pe sustenabilitate, biodiversitate și eficiență, demonstrând o abordare inovatoare și orientată spre soluții fezabile.
Proiectele premiate
După o competiție strânsă, juriul a selectat cele mai promițătoare soluții:
- Locul I – Echipa „Fluturașii”: Aceștia au propus crearea de spații ecologice care să sprijine biodiversitatea și să îmbunătățească bunăstarea urbană. Proiectul lor presupune utilizarea materialelor reciclate, precum PET-urile, pentru construirea de refugii pentru insecte, cuști pentru păsări și adăposturi pentru animale. Totodată, au propus zone de relaxare care să îmbine utilitatea cu estetica.
- Locul II – Echipa „Familia Turiștilor”: Soluția lor a vizat instalarea de stâlpi de iluminat alimentați cu energie solară și iluminarea artistică a clădirilor emblematice din zonă. Proiectul pune accent pe reducerea costurilor energetice și pe evidențierea patrimoniului arhitectural al Constanței.
- Locul III – Echipa „M5 Competition”: Elevii au propus amplasarea unor toalete publice inteligente, dotate cu panouri solare, integrate armonios în peisajul urban, pentru a îmbunătăți infrastructura turistică a zonei peninsulare.
Reacții entuziaste din partea participanților și partenerilor
Costin Răsăuțeanu, viceprimarul municipiului Constanța, a lăudat creativitatea tinerilor: ”Sunt extrem de bucuros și mândru că această competiție oferă șansa tinerilor constănțeni să își demonstreze capacitatea extraordinară de a propune soluții creative și sustenabile pentru dezvoltarea orașului nostru. Prin astfel de proiecte elevii au oportunitatea de a-și dezvolta abilități esențiale – cum ar fi gândirea creativă, lucrul în echipă și orientarea către soluții concrete. Vom susține în continuare astfel de inițiative educaționale și de inovare, care contribuie la transformarea orașului nostru într-un oraș european modern, sustenabil și plin de viață. Mulțumim tuturor celor implicați!”
Participanții au apreciat experiența. O elevă de la Liceul Energetic Constanța a declarat: „A fost o experiență interesantă care m-a făcut să mă gândesc cum să am grijă de orașul în care trăiesc, astfel încât acesta să devină un loc mai bun din punct de vedere sustenabil. Competiția de idei la care am participat mi s-a părut foarte inspirațională.”
Adrian Crăciun, reprezentant al ADI Zona Metropolitană Constanța, a subliniat valoarea evenimentului: „Am descoperit printre propunerile venite din partea tinerilor elevi de liceu din Constanța adevărate soluții, realiste și fezabile, despre cum ar trebui reinterpretat și cât mai corect valorizat potențialul pe care îl are centrul istoric al orașului nostru. Pe mine personal ziua de astăzi m-a încarcat cu multă energie pozitivă și cu speranță.”
Educația ca pilon al inovării urbane
Workshop-ul Innovation Camp a demonstrat că tinerii din Constanța au potențialul de a contribui activ la dezvoltarea orașului. Inițiativa Re-Value continuă să inspire și să educe generația viitoare, oferindu-le oportunitatea de a deveni lideri ai schimbării pentru comunitățile lor.
Proiectul Re-Value, derulat în perioada 2023-2026 și finanțat prin programul Horizon Europe al Uniunii Europene, reunește parteneri din 9 țări, inclusiv Junior Achievement România, Primăria Municipiului Constanța și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Constanța. Scopul principal al inițiativei este promovarea calității urbane și neutralității climatice în orașele aflate pe malurile apelor europene.









