În urma unui apel la 112 i-a mobilizat pe colegii de pe ambulanţa SMURD a Detaşamentului de Pompieri Constanţa-Palas. O femeie însărcinată, cu dureri şi contracţii a fost transportată la Spitalul de Urgenţă. Pe drum, contracţiile au fost din ce în ce mai puternice, iar salvatorii au fost nevoiți să acționeze. Cu emoție, Ștefan, Nicu, Marian și Cristina au asistat mămica la naștere, în ambulanța SMURD.
„Evident că am avut mari emoţii. Toţi avem experienţă de ani de zile, dar niciodată nu am avut un asemenea caz. Am văzut multe în toţi aceşti ani, dar, se pare, în meseria aceasta mereu te confrunţi cu o situaţie nouă. Nicio intervenţie nu seamănă cu alta, nicio intervenţie nu este una de rutină”, spune plt.maj. Ştefan Gărgăianu.
Bebeluşul – o fetiţă, perfect sănătoasă şi foarte frumoasă, are în jur de trei kilograme. Mama şi fiica au fost transportate la Spitalul de Urgenţă, iar copilul a fost dus pe Secţia pentru nou-născuți, mama fiind consultată la Ginecologie.
În timp ce echipajul SMURD aştepta să afle starea celor două, au fost surprinși să afle că aceasta avea de fapt gemeni. Cel de-al doilea copil s-a născut la spital, spre surpinderea pompierilor militari, dar mai ales a medicului care ştia că aceasta deja născuse. Până și mama a fost luată prin surprindere.
Pe mama şi pe gemenii ei îi aşteaptă acasă încă patru copii.
Discussion about this post