Reacția oficialilor români nu a întârziat să apară după articolul apărut în Bloomberg, care au negat orice intervenție în acest sens a omologilor de peste ocean.
Ministerul Afacerilor Externe a informat în această după amiază că în cadrul interacțiunilor bilaterale cu oficiali ai Administrației SUA nu au existat discuții sau intervenții referitoare la un candidat sau procesul electoral din România.
Într-un punct de vedere oficial, ministerul subliniază, în contextul declarațiilor publice ale unor reprezentanți ai Administrației SUA la Conferința de Securitate de la München și în postările pe rețelele sociale, că „dincolo de aceste exprimări generale, în cadrul interacțiunilor bilaterale nu au existat discuții sau intervenții legate de un candidat sau procesul electoral din România”.
În cadrul Conferinței de Securitate de la München, noul vicepreședinte american, J.D. Vance, a menționat anularea alegerilor prezidențiale din România ca exemplu de „amenințare din interior” și „retragerii Europei din valorile fundamentale ale sale”, conform unui raport Reuters. Acesta a afirmat că „România a anulat rezultatele alegerilor prezidențiale pe baza unor suspiciuni fragile ale unui serviciu de informații și a unei presiuni semnificative din partea vecinilor continentali”.





