183 de români au revenit în țară din Qatar cu un zbor de repatriere asistată organizat de MAE

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat duminică revenirea în România a 183 de cetățeni români aflați în Qatar, prin intermediul unui zbor charter de repatriere asistată pe ruta Riad–București.

Potrivit MAE, românii se aflau în Qatar încă de la începutul crizei de securitate din Orientul Mijlociu. Cu sprijinul Celulei de criză a ministerului și al Ambasadei României la Doha, aceștia au fost transportați pe cale rutieră din Doha până la Riad, în Arabia Saudită, cu patru autocare însoțite de o echipă consulară.

La granița cu Arabia Saudită, convoiul a fost preluat de reprezentanți ai Ambasadei României la Riad, care au asistat cetățenii în procedurile de trecere a frontierei și în obținerea accelerată a vizelor pentru persoanele care au avut nevoie de acest document. De asemenea, echipa diplomatică a oferit sprijin pe aeroport și a facilitat îmbarcarea în aeronavă.

Transferul terestru a fost asigurat gratuit de către MAE, iar zborul charter a fost organizat de Celula de criză a ministerului în colaborare cu operatori privați, pentru a menține costurile biletelor la un nivel accesibil pentru cât mai mulți români.

În cadrul aceleiași operațiuni au fost repatriați și șase cetățeni ai altor state. MAE a mulțumit ministerelor de externe din Arabia Saudită și Qatar pentru colaborarea în organizarea zborului.

Conform datelor instituției, până în prezent aproximativ 1.500 de români au părăsit regiunea afectată de criză prin zboruri de repatriere asistată, evacuări realizate prin Mecanismul european de protecție civilă sau curse facilitate de MAE.

Ministerul a precizat că, în perioada următoare, este planificat un număr mai mare de zboruri comerciale pe culoarele aeriene dedicate României, precum și zboruri de evacuare pentru cazurile vulnerabile. În prezent, MAE are în evidență aproximativ 400 de astfel de situații.

Totodată, autoritățile recomandă cetățenilor români care au posibilitatea să utilizeze zboruri comerciale să opteze pentru această variantă pentru revenirea în țară.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal