Pe 23 aprilie, România nu sărbătorește doar Ziua Sfântului Gheorghe, ci și pe cei care poartă uniforma și însemnele Forțelor Terestre – cei care, la propriu, țin pământul țării sub pază.
Este ziua celor care nu ies în față, nu fac paradă din cuvinte mari, dar sunt acolo – fie în garnizoanele din țară, fie în misiuni în afara granițelor, fie la inundații, viscol sau exerciții militare. Cu bocancii prăfuiți și rucsacul greu, cu exerciții în teren sau cu mâna la cască în fața tricolorului, ei sunt imaginea unei tradiții care merge înapoi cu peste 160 de ani.
Povestea Forțelor Terestre începe după Unirea Principatelor, în 1859. Primele structuri militare organizate, primele batalioane, primele uniforme – toate au apărut odată cu nevoia unei țări tinere de a-și apăra granițele și identitatea. De atunci, soldații români au trecut prin Războiul de Independență, prin cele două Războaie Mondiale, și mai târziu, prin misiuni sub steagul NATO, în Afganistan, Irak, Balcani sau Africa.
Astăzi, Forțele Terestre Române sunt cea mai numeroasă și diversificată categorie de forțe din Armata Română – cu infanteriști, vânători de munte, genişti, artileriști și militari din trupele de tancuri, care lucrează cot la cot în antrenamente și misiuni, pe timp de pace sau în scenarii dificile.
An de an, pe 23 aprilie, în unități din toată țara se organizează ceremonii, parade, expoziții și momente prin care publicul poate înțelege mai bine ce înseamnă viața militară și câtă pregătire, rigoare și dăruire stă în spatele acestei meserii.
Sfântul Gheorghe, cel care a învins balaurul, e considerat patronul spiritual al Forțelor Terestre. Poate pentru că și ei, zi de zi, sunt chemați să lupte cu tot ce amenință siguranța și liniștea noastră – chiar dacă „balaurul” de azi nu mai e mitologic, ci vine uneori sub forma riscurilor moderne, a dezastrelor naturale sau a tensiunilor globale.
Azi, spunem doar: La mulți ani celor care poartă cu demnitate uniforma Forțelor Terestre Române! Și mulțumim!
