Orașul Năvodari a fost reprezentat cu succes la cea de-a XVII-a ediție a Festivalului Național de Teatru „Niște Țărani”, desfășurat sâmbătă, 24 mai, în localitatea Văleni din județul Olt.
Tinerii actori din Năvodari au urcat pe scenă cu emoție, dar și cu multă determinare, iar prestația lor nu a trecut neobservată. Trupa Paradox Company Jr. a obținut Premiul I, în timp ce Trupa Paradox Company a primit o Mențiune Specială din partea juriului.
Rezultatele obținute la festival vin să confirme potențialul artistic remarcabil al copiilor din Năvodari, dar și implicarea profesorilor și coordonatorilor care îi sprijină în drumul lor în lumea teatrului. Participarea și premiile obținute reflectă pasiunea și seriozitatea cu care acești copii abordează arta teatrală, dar și dorința lor de a se exprima prin creație și joc scenic.
Festivalul de la Văleni a reunit trupe din mai multe județe ale țării, iar competiția a fost una strânsă, cu reprezentații diverse și bine pregătite. În acest context, distincțiile primite de elevii din Năvodari au o valoare cu atât mai mare.
Autoritățile locale au transmis felicitări tinerilor actori și au încurajat continuarea acestui parcurs artistic, care onorează orașul și demonstrează că educația culturală este o investiție valoroasă în viitor.






