Specialişti din România şi alte cinci ţări, precum şi de la Comisia Europeană, participă azi, la Constanţa, la atelierul de lucru internaţional „Economia Albastră în Zona Mării Negre”, în cadrul unui proiect în valoare peste 1,4 milioane de euro, cu fonduri europene.
Secretariatul Naţional Român al Reţelei Universităţilor de la Marea Neagră (SNR RUMN) a informat că evenimentul este organizat în format hibrid de Reţeaua Universităţilor de la Marea Neagră în colaborare cu Universitatea Maritimă Naţională din Odessa, Ucraina, cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa, în cadrul programului de activităţi al proiectului Blue Gates.
„La eveniment vor participa specialişti din România, Bulgaria, Ucraina, Turcia, Grecia, Spania şi de la Comisia Europeană, reprezentanţi din sectoarele specifice economiei albastre, respectiv sectorul energiilor regenerabile, de pescuit şi acvacultură, turism maritim şi costier, construcţii de nave precum şi alte sectoare conexe, reprezentanţi din mediul universitar, institute de cercetare, experţi şi reprezentanţi din instituţii guvernamentale, reprezentanţi de la ONG-uri de profil şi din mass-media„, se arată în comunicatul transmis de SNR RUMN.
Rezultatele obţinute în urma dezbaterilor au ca scop definirea unor direcţii prioritare de cooperare în domeniul Economiei Albastre şi a unei liste de priorităţi în ceea ce priveşte pregătirea resursei umane, tehnologii inovative şi a infrastructurii de cercetare ştiinţifică necesară pentru accelerarea economiei albastre în ţările riverane Mării Negre.
Proiectul Blue Gates intitulat „Consolidarea Transformării Albastre şi Inteligente a Bazinului Mării Negre” este finanţat în cadrul Programului (Interreg VI-B) NEXT pentru Bazinul Mării Negre. Valoarea totală a proiectului este de 1.401.686,28 euro, din care finanţarea nerambursabilă din partea Comisiei Europene este de 1.261.517,62 Euro.
Secretariatul Naţional Român al Reţelei Universităţilor de la Marea Neagră este partener la proiect. Coordonarea este realizată de către Agenţia de Dezvoltare pentru Estul Mării Negre (Turcia) iar parteneriatul mai cuprinde Universitatea din Rize (Turcia), Municipalitatea din Burgas (Bulgaria) şi Universitatea Naţionala Maritimă din Odessa (Ucraina).
Sursa: Agerpres






