Premierul Ilie Bolojan propune ca valoarea pensiei unui magistrat să fie de maximum 70% din ultimul salariu net, nu 80% din brut, cum este în prezent.
„Am făcut o propunere care ţine cont de principiul de bază (contributivitate – n.r.), dar şi de formulele aflate în legislaţia românească şi care ţin de decizii ale CCR. Propunerea este ca valoarea pensiei unui magistrat să fie de 70% din ultimul salariu net, deci nu 80% din brut, ceea ce depăşeşte salariul net, ci maximum 70% din ultimul salariu net, care oricum este la marja superioară a situaţiei din ţările Uniunii Europene. Calculul efectiv se face raportându-se la veniturile brute„, a declarat premierul, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
Potrivit acestuia, pensiile magistraţilor vor intra astfel într-o zonă de normalitate.
Vârsta de pensionare, de asemenea sub lupă
Premierul a declarat azi că există și o urgenţă legată de clarificarea modului în care se pensionează magistraţii, acest aspect reprezentând un jalon în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă legat de accesarea de fonduri europene.
„Avem reţinute peste 800 de milioane de euro pentru trei cauze pe care nu le-am îndeplinit în momentul de faţă din ultima cerere pe care am depus-o, dintre care peste 230 de milioane reprezintă de euro sumele care sunt reţinute până la rezolvarea acestei soluţii de către România. Avem ca termen luna noiembrie să îndeplinim aceste jaloane, altfel vom pierde banii„, a explicat Ilie Bolojan.
„Una din problemele din zona de Justiţie este ieşirea la pensie prea repede. Din cazurile pe care le avem în ultimii ani, şi am avut posibilitatea ca timp de trei luni, la începutul acestui an, să semnez pensionări de magistraţi, suntem în situaţia în care două treimi dintre magistraţii din România ies la pensie la 47, 48, 49 de ani, ceea ce este o vârstă foarte redusă, o vârstă a maturităţii profesionale în orice domeniu. Este şi o problemă de sustenabilitate în anii următori, pentru că nu mai avem oameni care să înlocuiască oamenii experimentaţi din sistemele noastre publice care se pensionează prea repede„, a mai spus el.
Bolojan a anunţat că, printr-un proiect legislativ, se propune creşterea vârstei standard de pensionare a magistraţilor la 65 de ani.
Sursa: Agerpres






