Ziua Marinei în perioada regală, o expoziție specială la Constanța – „Regalitatea, Marea și Marina”

Istoria Zilei Marinei Române se împletește, în primele ei decenii, cu eleganța și fastul Casei Regale. O parte din acea atmosferă revine, începând cu 14 august, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, prin expoziția „Regalitatea, Marea și Marina”.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Societatea de Cartofilie Stella Maris, Muzeul Național al Marinei Române și Arhivele Naționale Constanța, reunind mărturii autentice – fotografii, documente, uniforme, medalii și machete – care vorbesc despre prezența Familiei Regale la festivitățile dedicate Zilei Marinei, desfășurate de-a lungul anilor la malul mării.

Expoziția adună exponate din colecții particulare semnate de pasionați și colecționari cunoscuți, precum Gabriel Octavian Nicolae, Marian Moșneagu, Zetu Harrys, Eduard Chirilov, Ștefan Constantinescu, George Barcaru și Șerban Drăgușanu. Li se adaugă plachete și medalii din Colecția de Numismatică a muzeului, documente rare din arhivele Primăriei Constanța, Căpităniei Portului, dar și corespondență, ordine și programe oficiale care arată cum se pregătea și se desfășura această sărbătoare.

De la uniforme ale Marinei Regale la machete ale celebrului vas-școală „Mircea” și ale fregatelor „Regina Maria” și „Regele Ferdinand”, vizitatorii pot descoperi un capitol în care marea, marina și regalitatea au format o legătură strânsă.

Vernisajul va avea loc joi, 14 august, la ora 17:00, la sediul administrativ al muzeului (strada Arhiepiscopiei nr. 7). Intrarea este liberă, iar expoziția rămâne deschisă până la 30 septembrie. Tot atunci va fi lansat și cel mai recent număr al revistei „Stella Maris”, dedicat Zilei Marinei și semnificației sale.

O invitație, așadar, de a schimba pentru o clipă valurile mării cu cele ale istoriei.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal