Președintele Federației „Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat luni că profesorii nu vor declanșa o grevă generală, însă iau în calcul boicotarea festivităților de deschidere a noului an școlar, programate pe 8 septembrie.
„Există o opțiune mai mult decât serioasă ca festivitățile de începere a anului școlar în învățământul preuniversitar să fie boicotate. Este rezultatul unui referendum declanșat la nivel național”, a precizat Nistor, la Antena 3.
Liderul sindical a subliniat că este vorba doar de o acțiune punctuală, nu de o grevă generală. „În 9 septembrie și în perioada următoare vom avea alte forme de protest. Dacă va fi vorba de o grevă generală, aceasta va fi stabilită împreună cu colegii din țară”, a adăugat acesta.
În plus, sindicatele pregătesc un miting de amploare în fața Palatului Victoria, urmat de un marș de protest până la Palatul Cotroceni.
Marius Nistor a mai precizat că sindicaliștii au avut discuții atât cu ministrul Educației, cât și cu premierul Ilie Bolojan. Potrivit acestuia, șeful Guvernului „nu dorește să schimbe măsurile adoptate, chiar dacă acestea afectează învățământul preuniversitar”. „A persista într-o greșeală este adevărata eroare pe care o poate comite un guvern”, a subliniat liderul Federației „Spiru Haret”.






