Intervenție de urgență, în această dimineață, în localitatea Rachelu, județul Tulcea, după ce tavanul unui adăpost pentru animale s-a prăbușit peste un bărbat.
La fața locului au ajuns pompierii din cadrul Secției Măcin, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, sprijiniți de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Tulcea și de membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență.
Având în vedere gravitatea situației, a fost solicitat și elicopterul SMURD, pentru a interveni în sprijinul echipajelor aflate la fața locului.
La acest moment, intervenția este în desfășurare, iar autoritățile urmează să ofere mai multe detalii despre starea victimei și cauzele care au dus la prăbușirea tavanului.
UPDATE: La sosirea forțelor de intervenție, s-a constatat că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 61 de ani. Persoana surprinsă sub dărâmături, a fost extrasă de către localnici, până la sosirea forțelor de intervenție. Echipajele medicale aflate la fața locului au acordat imediat primul ajutor victimei, fiind inițiate manevrele de resuscitare. În urma intervenției prompte, bărbatul a răspuns favorabil manevrelor efectuate.
Ulterior, acesta a fost preluat și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate.






