Sistemul de Garanție- Returnare s-ar putea extinde și în „cămară”. Propunere legislativă ce vizează borcanele, sticlele de borș și oțet

Românii ar putea primi garanție nu doar pentru sticlele și dozele de băuturi, ci și pentru borcane, sticle de borș, oțet, apă distilată sau cafea ambalată, potrivit unei inițiative legislative depuse de deputatul liberal Mircea Fechet, fost ministru al Mediului.

„Practic, ducem sistemul de garanție-returnare și în cămară”, a spus parlamentarul, explicând că măsura ar extinde actualul sistem și către ambalajele care, deocamdată, nu sunt colectate prin RVM-uri (automatele de returnare).

Proiectul prevede ca din 1 ianuarie 2027, borcanele să poată fi aduse la automatele de colectare (RVM), la fel ca sticlele sau dozele actuale, pentru a fi refolosite sau reciclate. În cazul ambalajelor reutilizabile, sticla ar putea fi spălată și repusă în circuit de zeci de ori, reducând semnificativ deșeurile.

Fechet susține că sistemul actual de garanție-returnare „este suficient de matur” pentru a fi extins, după ce, în luna septembrie, gradul de colectare a ajuns la peste 90% – unul dintre cele mai bune rezultate din Europa.

„Este un pas firesc. România are deja o infrastructură eficientă pentru colectarea ambalajelor și acum putem merge mai departe, pentru a face țara mai curată și pentru a reduce risipa”, a spus deputatul liberal.

Garanția ar urma să rămână de 50 de bani pentru fiecare ambalaj returnat. În schimb, Fechet a precizat că nu se va aplica pentru capsulele de cafea, deoarece acestea nu corespund dimensiunilor acceptate de aparatele de colectare.

Proiectul urmează să fie dezbătut în Parlament. Dacă va fi adoptat, România ar deveni una dintre puținele țări din Uniunea Europeană care aplică sistemul garanție-returnare și pentru ambalajele reutilizabile.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal