Intervenție pe mare pentru salvarea unui marinar bolnav, în rada Portului Constanța

O nouă misiune de salvare pe mare a fost dusă la bun sfârșit în această dimineață de echipajul navei SAR ARTEMIS din cadrul Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM).

La ora 10:08, Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) a solicitat sprijinul ARSVOM pentru o intervenție de tip Medevac, după ce un membru al echipajului navei de pasageri CENK G, aflată sub pavilion Panama, a avut nevoie urgentă de îngrijiri medicale în timp ce se afla în rada Portului Constanța.

Nava SAR ARTEMIS a plecat imediat spre locul indicat, la doar două minute de la apel, iar la ora 10:57 a reușit să preia pacientul de la bordul vasului străin. După ce i-au fost acordate primele îngrijiri, acesta a fost adus în siguranță la țărm, fiind predat personalului medical al ambulanței la ora 11:45, în dana de pasageri a portului.

Reprezentanții ARSVOM subliniază că astfel de intervenții rapide pot face diferența între viață și moarte în situații critice pe mare.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal