Cetățenii Municipiului Medgidia au fost convocați astăzi în sala Casei de Cultură ,,I. N. Roman”, pentru a dezbate proiectul pentru modificarea și completarea H.C.L. nr. 68/24.04.2025 privind indexarea și stabilirea impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale, pentru anul 2026, aplicabile la nivelul orașului.
După cum a precizat șeful Serviciului Impozite, Taxe Locale și Executări Silite, Adrian Vasile, scopul consultării publice a fost modificarea H.C.L. nr.68./2025 prin care au fost stabilite taxele și impozitele locale pentru anul 2026 și care cuprinde 12 anexe. Modificările vizează capitole din două anexe ale hotărârii.
În anexa 1, cap. IV – Impozitul asupra mijloacelor de transport persoane fizice/juridice, pct. 4.2 – Autovehicule de transport marfă cu masa totală autorizată mai mare de 12 tone persoană fizică/persoană juridică, s-a menționat că ,,Pentru vehicule de marfă cu masa maximă autorizată egală sau mai mare de 12 tone (autovehicule de transport marfă cu masa totală autorizată mai mare de 12 tone – PF/PJ), se acordă competență autorităților locale să actualizeze impozitul prin indexare anuală în funcţie de rata de schimb a monedei euro în vigoare în prima zi lucrătoare a lunii octombrie a fiecărui an şi publicată în Jurnalul Uniunii Europene şi de nivelurile minime prevăzute în Directiva 1999/62/CE de aplicare la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri”.
Obligația organului fiscal local este de a actualiza aceste taxe și impozite în funcție de rata monedei euro, așa cum este în prima zi lucrătoare din luna octombrie. Valoarea de referință la 1 octombrie 2025 a fost de 1 euro =5,0806 lei. Sumele indexate conform art. 491 alin. 1′ din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se aprobă prin hotărâre a Consiliului Local și se aplică în anul fiscal următor.
De asemenea, modificări s-au adus și la Anexa 7, referitoare la taxa de deșeuri, care va fi de 235 lei/persoană/an.
Tot în cadrul dezbaterii, șeful serviciului Taxe și Impozite a îndemnat toți contribuabilii proprietari de locuințe să se prezinte la sediul instituției fiscale locale pentru a actualiza declarația de luare în evidență pentru deșeuri, dacă la adresă stau și persoane care nu figurează în evidența serviciului. Termenul prevăzut în lege pentru depunerea declarației este 31 martie 2026.
Anexele modificate au fost publicate și pot fi consultate pe larg pe site-ul oficial al Primăriei Municipiului Medgidia, la secțiunea Interes public, rubrica Transparență decizională.






