16 proiecte aprobate în ședința Consiliului Local Medgidia. Locuințe ANL și servicii sociale, printre principalele decizii

Consiliul Local Medgidia a aprobat, în ședința ordinară din 26 martie 2026, toate cele 16 proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi, acestea întrunind cvorumul necesar pentru a fi adoptate.

Printre cele mai importante decizii se numără aprobarea listei de priorități pentru repartizarea locuințelor ANL în anul 2026. Lista a fost realizată în urma evaluării dosarelor depuse și include 14 persoane care vor putea primi locuințe în funcție de disponibilitate și de ordinea stabilită.

Tot în cadrul ședinței a fost aprobată și Strategia locală de dezvoltare a serviciilor sociale pentru perioada 2026–2030. Documentul vizează sprijinirea mai multor categorii vulnerabile, printre care copiii aflați în situații de risc, persoanele vârstnice, cele cu dizabilități, familiile aflate în dificultate sau persoanele fără adăpost. Strategia are ca obiectiv dezvoltarea și diversificarea serviciilor sociale din municipiu.

Consilierii au mai votat atestarea apartenenței la domeniul privat al municipiului pentru mai multe imobile, dar și vânzarea, prin licitație publică, a unor terenuri situate în intravilanul orașului.

La secțiunea „Diverse” au fost prezentate și raportul de activitate al Poliției Locale Medgidia pentru anul 2025, precum și raportul privind activitatea asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal