joi, februarie 12, 2026

Știrile din lumea ta!

Finanțare uriașă pentru turism: 10 milioane de euro, prin PNRR, pentru OMD-uri

10 milioane de euro vor fi puse la dispoziția organizațiilor de management al destinației (OMD), prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru promovarea destinațiilor turistice, a anunțat astăzi ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău.

OMD-urile trebuie să fie motoarele turismului local: să construiască strategia de dezvoltare turistică, să definească brandul destinației, să coordoneze centrele de informare și să contribuie la profesionalizarea serviciilor pentru vizitatori. Până acum, bugetele destinate organizațiilor de management al destinației (OMD) erau direcționate, în mare parte, către proiecte de infrastructură turistică. Funcționarea efectivă a organizațiilor – adică exact componenta care face diferența în dezvoltarea unei destinații – rămânea adesea subfinanțată„, a scris ministrul pe pagina sa de facebook.

Acum, în parteneriatul pentru această finanțare dintre o organizație de management al destinației și o unitate administrativ-teritorială, minimum 20% din finanțare este dedicat funcționării organizației.

Am ținut cont și de diferențele din teren. Localitățile mici, care nu au bugete mari pentru promovare, trebuie să poată construi o strategie pentru turism fără a porni în acest demers cu un dezavantaj structural. De aceea, mecanismul de finanțare este gândit astfel încât să le ofere o șansă reală. În același timp, am simplificat procedurile administrative. Printr-o singură cerere de finanțare pot fi incluse mai multe investiții, astfel încât energia să fie investită în cât mai puține hârtii și să fie îndreptată către cât mai multe proiecte„, a mai explicat Irinel Darău.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal