Contract semnat pentru pasarela pietonală dintre cartierele Faleză Sud – Poarta 6 și Km 4-5

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat contractul pentru proiectarea, asistența tehnică și execuția lucrărilor la pasarela pietonală care va traversa liniile de cale ferată dintre cartierele Km 4-5 și Faleză Sud – Poarta 6, în zona Liceului Teoretic „Lucian Blaga”.

Investiția are o valoare de 10.445.295,91 lei fără TVA, iar durata de implementare este estimată la 14 luni, cu posibilitatea prelungirii prin act adițional, dacă va fi necesar.

Potrivit Primăriei Constanța, proiectul urmărește să asigure o traversare mai sigură a liniilor de cale ferată dintre cele două cartiere. În zonă există două magistrale feroviare – una către Portul Constanța și alta către Mangalia – iar în prezent nu sunt amenajate treceri sigure pentru pietoni.

Primarul Vergil Chițac a declarat că investiția este menită să reducă riscurile pentru locuitorii care traversează zona.

„Acest proiect reprezintă un pas esențial pentru creșterea siguranței și a calității vieții locuitorilor din zonă. Pasarela va asigura o legătură modernă, sigură și accesibilă între cartierele Km 4-5 și Faleză Sud – Poarta 6, eliminând riscurile generate de traversările informale ale liniilor de cale ferată. Investim în infrastructură urbană durabilă, în mobilitate și în siguranța copiilor care merg zilnic la școală, a persoanelor vârstnice și a tuturor constănțenilor care tranzitează această zonă. Este un obiectiv important pentru dezvoltarea coerentă și echilibrată a orașului nostru.”

Conform studiului de fezabilitate, pasarela va avea o lungime de aproximativ 82 de metri și o lățime utilă de 4 metri. La capetele acesteia vor fi montate două lifturi cu o capacitate de 6–8 persoane, iar accesul se va face și prin scări.

Proiectul mai include copertină de protecție, panouri fonoabsorbante în zona traversării, iluminat public modern și un sistem de colectare a apelor pluviale.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal