Italia tocmai a plătit 30 de milioane de euro pentru un tablou de Caravaggio.
Statul italian a decis că merită. Că patrimoniul național nu se negociază la infinit, nu se târguiește pe Facebook și nu se amână până când se plictisesc toți de subiect.
După mai bine de un an de negocieri, Ministerul Culturii de la Roma a cumpărat „Portretul lui Maffeo Barberini”, o lucrare realizată de Caravaggio în jurul anului 1598. Tabloul va intra în colecția Galeriei Naționale de Artă Antică de la Palatul Barberini.
Simplu. Statul a vrut opera. Statul a plătit. Opera rămâne în patrimoniul public.
În România, povestea arată exact invers.
În 2016, statul român a încercat să cumpere „Cumințenia Pământului”, una dintre cele mai cunoscute sculpturi ale lui Constantin Brâncuși.
Prețul: aproximativ 11 milioane de euro.
Adică de aproape trei ori mai puțin decât a plătit Italia pentru tabloul lui Caravaggio.
Și totuși, România nu a reușit.
S-a lansat o campanie publică, s-au făcut clipuri, apeluri patriotice și apeluri la donații. Statul a pus o parte din bani, restul trebuiau să vină de la populație.
Campania a eșuat.
Negocierile au eșuat.
Iar astăzi, „Cumințenia Pământului” nu este în patrimoniul statului român. Sculptura se află în proprietate privată și nu este expusă permanent publicului.
Nu vorbim despre lipsă de bani.
Vorbim despre lipsă de decizie.
