Peste jumătate dintre români (56%) afirmă că, în ultimul an, au fost nevoiţi să sară peste mese, să mănânce mai puţin sau să cumpere alimente mai ieftine, pentru a face faţă presiunii financiare, arată rezultatele unui sondaj.
Potrivit datelor centralizate de The Access Alliance, o alianţă lansată şi susţinută de Glovo, şase din zece respondenţi spun că, în ultimele 12 luni, s-au temut că nu vor avea suficienţi bani pentru mâncare.
În acelaşi timp, aproape 40% dintre cei chestionaţi menţionează faptul că nu cunosc pe nimeni din cercul apropiat care să aibă dificultăţi în a-şi permite suficientă mâncare, iar 19% cred că ar putea recunoaşte cu uşurinţă o persoană care se confruntă cu astfel de probleme.
De asemenea, 56% au fost nevoiţi să sară peste anumite mese ale zilei, au mâncat porţii mai mici sau au cumpărat alimente mai ieftine, în timp ce 50% au evitat întâlniri pentru că nu îşi permiteau să contribuie cu mâncare.
Conform cercetării de specialitate, şapte din zece români consideră că situaţia legată de insecuritatea alimentară s-a înrăutăţit în ultimii 3-5 ani, iar aproape 80% declară că sunt nevoiţi să caute frecvent promoţii din cauza lipsei de bani.
Pentru 40% din totalul celor intervievaţi, insecuritatea alimentară înseamnă să sari peste mese din motive financiare sau pentru ca alţi membri ai familiei să poată mânca.
Când vine vorba despre a acorda sprijin, cele mai frecvente gesturi sunt cele directe: 57% dintre respondenţi spun că au donat sau au oferit mâncare, iar alţii că au plătit produse alimentare pentru persoane aflate în dificultate.
În cazul în care s-ar confrunta personal cu probleme în a-şi permite mâncarea, 43% dintre respondenţi punctează că ar apela în primul rând la familie, mult înaintea prietenilor sau colegilor.
Totodată, 17% dintre oameni nu ar spune nimănui dacă s-ar confrunta cu dificultăţi în a-şi permite mâncarea, timp în care aproximativ 60% dintre respondenţi spun că au evitat întâlniri sociale din motive financiare legate de mâncare.
Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1.007 respondenţi din România şi a analizat percepţiile publice despre insecuritatea alimentară, experienţele personale legate de dificultăţile în a-şi permite alimentele şi modul în care oamenii înţeleg această problemă. Marja de eroare este de +/-3,6%, la un nivel de încredere de 95%.
Sursa: Agerpres






