Guvernul se reunește joi într-o nouă ședință, pe agenda căreia se află mai multe proiecte importante, inclusiv modificări legate de programul european SAFE și posibile măsuri pentru piața carburanților.
Executivul urmează să modifice o ordonanță adoptată în 2025, care vizează implementarea instrumentului european „Acțiunea pentru securitatea Europei” (SAFE), destinat consolidării industriei de apărare. România a solicitat deja, în noiembrie 2025, sprijin financiar de la Comisia Europeană, împreună cu un plan de investiții în acest domeniu.
Noile modificări propuse urmăresc stabilirea clară a modului în care vor fi gestionate fondurile și a rolului instituțiilor implicate. Implementarea planului va fi realizată de mai multe instituții, printre care Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, SRI, STS, SPP, SIE, Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Transporturilor.
Pe agenda ședinței se află și proiecte de infrastructură, printre care aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru drumul expres Suceava – Siret, cu o valoare estimată de peste 7,4 miliarde de lei, dar și actualizarea indicatorilor pentru drumul expres Petea – Satu Mare – Baia Mare, evaluat la aproape 5 miliarde de lei.
Guvernul ar putea aproba și contribuția României pentru anul 2026 la Asociația Internațională a Securității Sociale, precum și recunoașterea Fundației Centrul Cultural „ARTSOCIETY” ca organizație de utilitate publică.
Tot în cadrul ședinței ar putea fi adoptată și ordonanța de urgență privind criza carburanților. Aceasta ar urma să permită intervenția statului pe piață și să asigure aprovizionarea cu combustibili, în contextul creșterii prețurilor la nivel internațional.
Premierul Ilie Bolojan a declarat că Guvernul lucrează la un set de măsuri pentru a limita impactul asupra populației și economiei, iar acestea vor avea la bază împărțirea costurilor între stat, mediul privat și cetățeni, precum și soluții care să fie transparente și ușor de aplicat.






