Sturioni, delfini și un rechin, eliberați în mare din plasele braconierilor

O acțiune desfășurată de polițiștii de frontieră în zona Cap Sahalin s-a încheiat cu salvarea mai multor specii marine protejate, prinse în plase ilegale.

Potrivit Gărzii de Coastă, intervenția a avut loc în colaborare cu Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării și Poliția orașului Sulina, în cadrul unei acțiuni de combatere a pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat în Marea Neagră.

În timpul verificărilor, oamenii legii au descoperit unelte de pescuit ilegale, realizate din fir textil și multifilament, cu o lungime totală de aproximativ 950 de metri. În aceste plase erau capturate șase exemplare de sturion din specia păstrugă, cinci delfini și un rechin, toate în viață.

Animalele au fost eliberate imediat în mediul natural, conform legislației în vigoare, iar plasele au fost confiscate pentru continuarea cercetărilor.

Polițiștii de frontieră au deschis un dosar penal pentru infracțiuni legate de braconaj piscicol, urmând să stabilească persoanele responsabile.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal