Faţada principală a Parlamentului va fi iluminată astăzi în culorile roşu şi albastru, marcând astfel performanţa excepţională obţinută de echipa de fotbal Steaua Bucureşti în urmă cu 40 de ani. Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat luni solicitarea în acest sens a Clubului Sportiv al Armatei „Steaua”.
„În data de 7 mai 2026 se împlinesc 40 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni de către echipa de fotbal Steaua Bucureşti. Această performanţă istorică reprezintă un reper fundamental al excelenţei sportive româneşti şi un simbol al capacităţii României de a se afirma la cel mai înalt nivel internaţional„, se arată în document.
Iluminarea faţadei principale a imobilului se va face între orele 20:00 – 23:00.

„Finala Cupei Campionilor Europeni 1986 nu a fost doar un meci. A fost momentul în care niște oameni au devenit simboluri, în care o echipă a devenit legendă. Helmuth Duckadam, cu mâinile lui, cu privirea fixă și destinul scris în palme, a făcut imposibilul posibil. Patru penalty-uri apărate. Patru bătăi de inimă care au ținut o țară întreagă în viață. Atunci, în acea noapte, Europa nu doar că ne-a văzut, dar a auzit pentru prima dată numele Steaua București rostit cu respect, cu admirație„, punctează clubul Steaua București, într-un mesaj postat astăzi pe pagina sa oficială de facebook.

Tot astăzi, Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema „Steaua București – 40 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni”.




Aversul monedei din argint prezintă o interpretare grafică a Cupei Campionilor Europeni, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2026”.
Aversul monedei din tombac cuprat prezintă o interpretare grafică a Cupei Campionilor Europeni, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, stema României, valoarea nominală „1 LEU” și anul de emisiune „2026”.
Reversul comun al monedelor din argint și tombac cuprat redă sigla Steaua București, o minge de fotbal în fundal și inscripțiile „CASTIGAREA CUPEI CAMPIONILOR EUROPENI” și „1986”.
Monedele din argint și tombac cuprat sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent și sunt însoţite de certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.






