Incident în Portul Constanța. Dronă neidentificată, neutralizată cu ajutorul sistemului anti-dronă

Portul Constanța a implementat un sistem modern anti-dronă, după ce, la începutul lunii mai, o dronă neidentificată a fost observată în zona terminalului de pasageri.

Incidentul a avut loc pe 4 mai 2026, iar verificările făcute de angajații Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime, împreună cu Poliția de Frontieră, au arătat că drona aparținea unor cetățeni străini, membri ai echipajului unei nave de croazieră.

Autoritățile au analizat imaginile surprinse și au stabilit că acestea aveau exclusiv scop turistic, fără a surprinde obiective militare sau alte zone sensibile.

După incident, comandantul navei a informat echipajul și pasagerii despre interdicția folosirii dronelor fără autorizație în perimetrul portuar. Cazul a fost comunicat și către Poliția de Frontieră și Forțele Navale Române.

Reprezentanții portului spun că situația nu a avut consecințe de securitate, inclusiv datorită sistemului anti-dronă instalat recent.

Tehnologia folosită permite detectarea dronelor și preluarea controlului asupra acestora, fără a le distruge. Practic, aparatul poate fi adus la sol într-o zonă sigură, fără a afecta comunicațiile din jur.

Sistemul funcționează prin identificarea semnalului radio al dronei, stabilirea poziției acesteia și a pilotului, după care poate interveni pentru a o redirecționa.

Pentru componenta de bruiaj, autorizațiile sunt încă în curs de obținere de la ANCOM, iar această funcție va fi activată ulterior.

Autoritățile au ales această soluție tocmai pentru că în zona portuară există numeroase sisteme de comunicații, iar un bruiaj general ar putea afecta activități importante, inclusiv siguranța navigației.

Portul Constanța este cel mai mare port de la Marea Neagră și un punct strategic pentru transportul de mărfuri și mobilitatea militară, motiv pentru care protecția spațiului aerian din zonă este considerată esențială.

Sistemul anti-dronă este deja integrat în infrastructura de securitate a portului și ar urma să fie extins și în celelalte porturi administrate de CN APM Constanța.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal