Serată dansantă pentru seniori, la Năvodari

Primăria Orașului Năvodari, prin Direcția Asistență Socială – Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice, anunță o nouă ediție a seratei dansante, organizate cu prilejul Zilei Internaționale a Familiei, (15 Mai).

Sub titlul “Sărbătoarea Familiei Seniorilor Năvodăreni”, evenimentul, devenit deja o tradiție în comunitatea locală, va avea loc joi, 14 mai 2026, în intervalul orar 17:00 – 20:00, la Cantina de Ajutor Social a Direcției Asistență Socială.

Serata dansantă este dedicată persoanelor vârstnice din comunitate.

Înscrierile se pot face la sediul Centrului de Zi pentru Persoane în Vârstă, de luni până joi, în intervalul orar 08.30 – 16.00 și vineri, între orele 08.30 – 13.30, până pe 14 mai.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal