Seniorii și cuplurile longevive din Năvodari vor fi premiați de Primărie

Persoanele care au împlinit 80, 90 sau 100 de ani, precum și cuplurile din Năvodari care au peste 50 de ani de căsătorie neîntreruptă vor putea primi premii financiare și diplome onorifice din partea administrației locale.

Măsura a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 98 din 28 mai 2026 și are scopul de a recompensa seniorii și familiile care reprezintă modele pentru comunitate.

Primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru, spune că inițiativa este un gest de respect față de cei care au contribuit la dezvoltarea localității.

„Seniorii Năvodariului sunt oamenii care au construit, prin muncă, familie și răbdare, comunitatea de astăzi. Prin acordarea acestor premii și diplome onorifice, vrem să le arătăm respectul și recunoștința noastră celor care au ajuns la vârste frumoase, dar și cuplurilor care au trecut împreună prin peste 50 de ani de căsnicie. Este un gest firesc de prețuire față de oamenii care rămân repere pentru noi și pentru generațiile tinere”, a declarat edilul.

Valoarea premiilor diferă în funcție de categoria de vârstă:

  • 300 de lei pentru persoanele cu vârste cuprinse între 80 și 89 de ani;
  • 500 de lei pentru persoanele cu vârste între 90 și 99 de ani;
  • 1.000 de lei pentru persoanele care au împlinit 100 de ani;
  • 500 de lei pentru cuplurile care au aniversat peste 50 de ani de căsătorie neîntreruptă.

Pentru a beneficia de aceste premii, solicitanții trebuie să aibă domiciliul în Năvodari de cel puțin trei ani înainte de depunerea cererii. În cazul cuplurilor, ambii soți trebuie să îndeplinească această condiție și să fie în viață la momentul depunerii dosarului.

Reprezentanții Primăriei precizează că premiul financiar se acordă o singură dată pentru fiecare categorie de vârstă și o singură dată pentru fiecare cuplu eligibil.

Cererile, însoțite de documentele necesare, pot fi depuse începând cu data de 15 iunie 2026, fie la registratura Primăriei Năvodari, fie online, prin e-mail.

Premiile și diplomele onorifice vor fi înmânate în cadrul unei ceremonii festive, a cărei dată va fi anunțată ulterior de administrația locală.

Potrivit Primăriei, inițiativa reprezintă „o dovadă de recunoștință și respect pentru seniorii comunității noastre, surse de inspirație și modele pentru tinerele generații”.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal