Au început înscrierile la grădiniță

Părinții care vor să își înscrie copiii la grădiniță pot depune, începând de astăzi, cererile pentru prima etapă de înscriere. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării, această etapă se desfășoară până pe 18 iunie.

Înscrierea se face în funcție de cele trei opțiuni exprimate de părinți și în limita locurilor disponibile. În perioada 25 – 29 mai sunt colectate cererile, iar apoi urmează procesarea acestora pe etape.

Între 2 și 8 iunie va avea loc procesarea cererilor pentru prima opțiune, între 9 și 12 iunie pentru a doua opțiune, iar între 15 și 17 iunie pentru a treia opțiune.

Rezultatele primei etape și locurile rămase libere vor fi afișate pe 18 iunie.

A doua etapă de înscrieri este programată între 22 iunie și 9 iulie. Cererile vor fi colectate în perioada 22 – 26 iunie, iar repartizarea copiilor se va face, din nou, în funcție de cele trei opțiuni exprimate de părinți.

Ministerul Educației a anunțat că etapa de ajustări va avea loc între 17 și 27 august. În această perioadă vor putea fi înscriși copiii care nu au prins loc în primele două etape, cu prioritate cei de 4 și 5 ani, dar și copiii de peste 2 ani pentru grupa mică.

Reprezentanții ministerului subliniază că înscrierea nu se face pe principiul „primul venit, primul servit”. Ordinea depunerii cererilor sau numărul de înregistrare nu reprezintă criterii de admitere, repartizarea urmând să fie făcută pe baza criteriilor generale și specifice prevăzute în metodologie.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal