Geanta Elenei Ceaușescu și bijuterii din colecția fostei soții a împăratului Bokassa, scoase la licitație la Artmark

O geantă Hermes care i-a aparținut Elenei Ceaușescu și mai multe bijuterii provenite din colecția fostei soții a împăratului Bokassa I al Africii Centrale vor fi scoase la licitație pe 4 iunie, în cadrul evenimentului organizat de Artmark.

Licitația de ceasuri, bijuterii și accesorii de lux va avea loc la Palatul Cesianu-Racoviță din București și va include peste 300 de obiecte decorative și accesorii de lux.

Printre piesele care atrag atenția se află o geantă Hermes din piele exotică, care a aparținut Elenei Ceaușescu. Obiectul are un preț de pornire de 1.800 de euro.

În cadrul evenimentului vor fi scoase la vânzare și peste 30 de piese provenite din colecția Gabrielei Drâmbă, fosta soție a împăratului Bokassa I al Republicii Centrafricane.

Printre acestea se numără:

  • un ceas de damă Tissot Saphir din aur, cu preț de pornire de 5.000 de euro;
  • o brățară din aur alb cu diamante, de la 3.000 de euro;
  • o broșă din aur bicolor, decorată cu email, turcoaze și perle, de la 2.000 de euro;
  • un set format din cercei și inel din aur cu perle, de la 1.000 de euro.

Licitația include și alte piese valoroase pentru piața internațională a luxului și a colecționarilor. Printre acestea se află un inel din aur alb cu diamant de 5,01 carate, cu preț de pornire de 28.000 de euro, un colier Mouawad cu diamante și safir roz, un Rolex Datejust din 1986 cu cadran din malachit și un safir Padparadscha de 6,74 carate, considerat una dintre cele mai rare varietăți de safir din lume.

Până la data licitației, toate piesele pot fi văzute în cadrul unei expoziții cu intrare liberă organizată la Galeriile Artmark. Expoziția este deschisă zilnic, între orele 10:00 și 20:00.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal