Procurorii din Constanța acuzați de corupție, aduși la Parchetul General pentru a asista la perchezițiile informatice

Cei doi procurori din Constanța arestați preventiv în dosarul de corupție au fost aduși marți dimineață la sediul Parchetului General, unde anchetatorii efectuează percheziții informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate anterior.

Este vorba despre procurorii Gigi Ștefan și Teodor Niță, de la Parchetul Curții de Apel Constanța.

Potrivit unor oficiali ai Parchetului, cei doi vor participa marți și miercuri la verificările informatice realizate de anchetatori.

Gigi Ștefan este cercetat pentru trafic de influență în formă continuată, iar Teodor Niță este urmărit penal pentru instigare la abuz în serviciu.

Anchetatorii susțin că Gigi Ștefan ar fi primit, de-a lungul timpului, bani și alte bunuri pentru a interveni în soluționarea unor dosare.

Potrivit Parchetului General, pe 8 aprilie 2026, procurorul ar fi primit aproximativ 60.000 de euro chiar în biroul său din cadrul Parchetului Curții de Apel Constanța, promițând că va influența soluționarea favorabilă a unui dosar penal.

De asemenea, anchetatorii susțin că, în perioada decembrie 2025 – mai 2026, acesta ar fi primit aproximativ 110.000 de euro, dar și alte bunuri sau foloase necuvenite de la persoane interesate de rezolvarea unor cauze penale, administrative sau profesionale.

În cazul procurorului Teodor Niță, procurorii susțin că acesta ar fi intervenit pe lângă un ofițer din cadrul ISU Dobrogea pentru a evita sancționarea unei firme controlate de un apropiat.

„Inculpatul, prevalându-se de autoritatea şi influenţa conferite de funcţia de procuror (…) i-a solicitat ofiţerului să comunice măsurile necesare pentru evitarea dispunerii sancţiunii încetării activităţii comerciale”, au transmis reprezentanții Parchetului General.

În timpul anchetei, oamenii legii au găsit 100.000 de euro în biroul procurorului Gigi Ștefan și alți 30.000 de euro în mașina acestuia.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal