Ministrul interimar al Educației spune că își donează salariul după valul de critici din online

Ministrul interimar al Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a anunțat că va lucra fără plată în ultimele zile ale mandatului și că își va dona salariul către Așezământul de copii „Sf. Ierarh Leontie”.

Reacția vine după ce, miercuri, în mediul online au apărut imagini de la o dezbatere despre sănătatea mintală a copiilor, organizată la Parlament, în care ministrul apare uitându-se la telefon în timpul discursului unei eleve de clasa a V-a care vorbea despre problemele din sistemul de educație.

Într-o postare pe Facebook, Mihai Dimian și-a cerut scuze celor care s-au simțit jigniți de gestul său.

„Îmi pare rău dacă am ofensat pe cineva”, a transmis ministrul, spunând că imaginile apărute reprezintă doar un extras din întregul eveniment.

Acesta a explicat că ziua respectivă a fost una extrem de încărcată și că s-a trezit la ora 2 dimineața pentru a rezolva urgențe legate de PNRR și alte activități din cadrul ministerului.

Potrivit lui Mihai Dimian, la eveniment au participat peste 100 de persoane, inclusiv elevi și specialiști, iar el a rămas mai mult decât îi permitea programul pentru a asculta intervențiile participanților.

Ministrul a mai spus că în timpul dezbaterii a răspuns pe telefon unor probleme „care nu suportau amânare”, printre care dificultăți legate de avizarea unor amendamente privind digitalizarea cercetării și raportări pentru proiecte din educație și cercetare.

„Eu sunt doar un om. Nu am în spate o echipă de imagine, un partid, un aparat de PR sau mecanisme sofisticate de comunicare”, a transmis Mihai Dimian.

Acesta a precizat că a acceptat funcția într-o perioadă dificilă și că încearcă să îmbunătățească sistemul prin „muncă serioasă și decizii responsabile”.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal