Locuitorii din Independența și din localitățile învecinate sunt invitați sâmbătă, 6 iunie, la un eveniment dedicat informării și conștientizării diabetului zaharat de tip 1 la copii, care va combina activități educative, testări gratuite și momente artistice.
Organizată de Asociația copiilor și tinerilor cu diabet din județul Constanța „Sweet Land”, în parteneriat cu primăriile Dumbrăveni, Independența și Cerchezu, precum și cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, acțiunea se va desfășura în satul Independența, între orele 10:30 și 14:00.
Unul dintre invitații speciali ai evenimentului va fi Selly, cunoscutul creator de conținut și una dintre cele mai populare voci în rândul adolescenților și tinerilor din România. Organizatorii spun că acesta va fi prezent pentru a susține campania de informare privind diabetul și importanța diagnosticării la timp.
Pe parcursul evenimentului, participanții vor avea posibilitatea să își testeze gratuit glicemia în cadrul punctelor amenajate de organizatori. De asemenea, medici specialiști ai Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța și voluntarii asociației vor oferi informații despre simptomele diabetului de tip 1 și despre importanța depistării precoce a bolii.
Atmosfera va fi completată de spectacole și activități dedicate copiilor și familiilor. În premieră pentru comunitatea locală, Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” va prezenta spectacolul „Cei trei purceluși”, programat să înceapă la ora 11:00.
Pe scenă vor urca și mai multe ansambluri și formații de copii și tineri, printre care Ansamblul „Canlar” din Cobadin, trupa de dans „The Future Dance Studio” din Mihail Kogălniceanu și corul „Ecourile Mării”.
Inițiativa aparține Luminiței Șandru, coordonatoarea proiectului și mamă a unui copil diagnosticat cu diabet zaharat insulino-dependent.
„Informația oferită la timp poate face diferența și poate salva vieți”, transmite aceasta.
Asociația „Sweet Land” este o organizație neguvernamentală care sprijină copiii și tinerii cu diabet, oferă informații și activități de educație pentru sănătate și promovează drepturile persoanelor diagnosticate cu această afecțiune.






