Excursie de weekend: Cetatea Halmyris din județul Tulcea

Dobrogea ascunde numeroase locuri spectaculoase, dar și multă istorie. Iar unul dintre aceste locuri, cu poveste, este Cetatea Halmyris din județul Tulcea. Situată la 2,5 km est de satul Murighiol, în punctul cunoscut sub numele de „Bătăraia”, „Geneviz-Kaleh”, „Cetatea” sau „Cetăţuia”, pe şoseaua ce duce de la Tulcea la Dunavăţul de Jos, Cetatea Halmyris a fost descoperită în urmă cu câteva decenii.

Tot aici au fost descoperite, în 15 august 2001, rămășițele preotului Epictet și ale monahului Astion, martiri ai Halmyrisului din Scythia, prăznuiți la data de 8 iulie.

Cercetările arheologice desfăşurate începând cu anul 1981 au scos la iveală o cetate romană întemeiată într-o zonă cu urme de locuire din secolele VI–V și IV/III–II/I a.Chr., care a cunoscut mai multe etape în evoluţia sa: fortificaţie romană de pământ (ultimul sfert al sec. I p.Chr.); castrul de piatră – sediu al legiunilor I Italica şi XI Claudia Pia Fidelis şi staţie a flotei Classis Flavia Moesica – începutul sec. II – al treilea sfert al sec. III p.Chr.; cetate romană târzie – al treilea sfert al sec. III – primul sfert al sec. VII p.Chr„, au explicat reprezentanții Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Tulcea.

Cetatea romano-bizantină are o formă trapezoidală, cu o suprafaţă de aproximativ 2 ha, 15 turnuri, trei porţi şi trei valuri de apărare. Principalele monumente dezvelite şi, în parte, restaurate sunt: Poarta de Nord, Poarta de Nord-Vest, Poarta de Vest, thermae-le, Edificiul nr. 1 și bazilica paleocreştină cu cripta martirilor Epictet şi Astion.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal