Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” – Serviciul Coordonare Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” și Exploatarea Filmelor, invită publicul – vineri, 17 iulie, de la ora 19:00 – să descopere „Odiseea”, una dintre cele mai spectaculoase producții cinematografice ale anului, disponibilă în format 3D, oferind o experiență vizuală și sonoră de excepție.
Filmul transpune pe marele ecran celebra epopee a lui Homer într-o producție impresionantă, cu decoruri spectaculoase, efecte vizuale de ultimă generație și o distribuție de prestigiu.
Din distribuție fac parte nume consacrate ale cinematografiei internaționale, printre care Matt Damon, Tom Holland, Anne Hathaway, Zendaya, Lupita Nyong’o, Robert Pattinson și Charlize Theron, reuniți sub îndrumarea regizorului Christopher Nolan, recunoscut pentru filme de referință precum Interstellar, Inception și Oppenheimer.
La Centrul „Jean Constantin”, spectatorii au ocazia să urmărească filmul în format 3D, beneficiind de proiecție digitală de înaltă calitate și de un sistem de sunet performant, care transformă fiecare scenă într-o experiență cinematografică memorabilă.
Biletele pot fi achiziționate online sau de la casieria Centrului Jean Constantin, înainte de începerea proiecțiilor.




