sâmbătă, noiembrie 1, 2025

Știrile din lumea ta!

Ziua Constanței: Spectacol unic la nivel național

În fiecare an, constănțenii celebrează în data de 21 mai, de Sfinții Constantin și Elena și Ziua Orașului. Cu această ocazie, pe 20 și 21 mai, începând cu ora 20:30, locuitorii, și nu numai, sunt invitați la situl arheologic de lângă Catedrala Ortodoxă „Sfinții Constantin și Elena‟ din Constanța, la un spectacol de teatru în aer liber – „Scene din viața lui Constantin cel Mare”.

Spectacolul este un omagiu adus întemeietorilor orașului Constanța, un dar al discipolilor și iubitorilor Thaliei către Cetate, la ceas aniversar. În distribuția piesei regăsim și nume mari din lumea teatrului românesc, printre care: Marius Bodochi, Maia Morgenstern, Liliana Hodorogea, Mircea Rusu, Radu Niculescu, Tomi Cristin, Silviu Mircescu, Catinca Hanțiu. Intrarea este gratuită în limita locurilor disponibile.

Piesa, ce aparține Cristinei Tamaș, îl redescoperă și îl umanizează, dezvăluind virtuțile lui Constantin cel Mare, împărat ce și-a recunoscut greșelile și a arătat deschidere spre nou și neconvențional, reușind să-și transforme viața într-o legendă plină de natural și spectaculos. 

Povestea spune că numele de Constanța vine de la Flavia Iulia Constanția, cea mai dragă soră a lui Constantin cel Mare, care a rămas văduvă după ce acesta i-a condamnat și ucis soțul, pe Împăratul Licinius. Simțindu-se vinovat, Constantin a introdus-o pe Constanția în legendă, dând numele ei străvechiul Tomis. 

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal