Pe 21 mai, locuitorii din Constanța sunt invitați, să celebreze ziua orașului, la ora 11:00, în Piața Ovidiu, unde va avea loc evenimentul „Simboluri de Ziua Constanței”. O manifestare ce pune accent pe monumentele de patrimoniu, dar și pe multiculturalitatea din oraș, promovând dansurile, cântecele și portul tradițional al mai multor etnii.
În cadrul evenimentului, ansambluri românești și ale minorităților vor susține un spectacol prezentat de artistul Ionuț Dulgheriu. Voluntarii Asociației de reconstituiri istorice „Historia Renascita” filiala Constanța vor prezenta publicului costumele dacilor și romanilor, dar și echipamentul militar, în cadrul unor lecții de istorie vie.
Pe scenă vor urca: Ansamblul Folcloric Profesionist „Brâulețul” din cadrul Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, Ansamblul de dansuri al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România filiala Topraisar – „Can Renkler”, Ansamblul „IHOLU” al Comunității Aromâne, Ansamblul „FIDANLAR” al Uniunii Turce din România filiala Constanța, Ansamblul ELPIS al Comunității Elene din Constanța împreună cu Florian Jurcă, solistul care va interpreta melodii în limba greacă și Ansamblul AUDEO din Cernavodă al Partidei Romilor Constanța.
Asociația Dobrogea de Patrimoniu continuă proiectul pe care l-a început în luna noiembrie 2021, când a montat 3 plăci din granit în Piața Ovidiu. În plus, au fost realizate alte două plăci din granit, pe care sunt gravate monumentele istorice Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și Gara Maritimă, alături de poveștile lor.
Discussion about this post