Spania se confruntă cu un val neobişnuit de căldură pentru luna mai, care va continua și în acest week-end, relatează AFP. Mercurul termometrelor a ajuns ieri la 38 de grade Celsius în oraşele andaluze Sevilla şi Cordoba (sud), urmând să atingă astăzi 34 de grade Celsius în capitala Madrid (centru), iar mâine 39 de grade la Zaragoza (nord-est), potrivit Agenţiei spaniole de Meteorologie (AEMET).
Sunt, așadar, temperaturi potrivite mai degrabă pentru miezul verii.
Având în vedere valul de caniculă, guvernul spaniol a recomandat populaţiei „să se hidrateze şi să stea cât mai mult la umbră”. În plus, se prognozează că temperatura nu va scădea sub 20 de grade noaptea în multe regiuni ale ţării.
„În 2015, am avut o lună mai excepţional de caldă, care a doborât recorduri şi ni s-a părut atunci că o astfel de situaţie nu se va mai repeta. Şi asta a fost acum şapte ani…”, a declarat Rubén del Campo, purtătorul de cuvânt al AEMET. El a punctat și că abia la sfârşitul lunii se va putea stabili dacă mai 2022 va deveni cea mai călduroasă lună mai din acest secol înregistrată în Spania.
Valurile de căldură tot mai numeroase, în special în Europa, sunt o consecinţă a încălzirii globale, potrivit oamenilor de ştiinţă, care consideră că emisiile de gaze cu efect de seră măresc puterea, durata şi ritmul de repetare a episoadelor caniculare.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post