Ziua Europeană a Parcurilor este celebrată astăzi, pe 24 mai, o zi în care sărbătorim natura, pentru că de ea depinde sănătatea noastră mentală și fizică, producția noastră de alimente, aerul pe care îl respirăm. După doi ani în care această zi a fost în mare parte organizată digital, EUROPARC speră ca anul acesta să aducă din nou oamenii în zonele protejate, pentru a ajuta la reconectarea societății la natură.
Federația EUROPARC a lansat această zi în anul 1999 și reprezintă o zi de sărbătoare pentru ariile naturale protejate din întreaga regiune europeană. Această zi își propune să apropie oamenii de natură și să sensibilizeze publicul cu privire la importanța frumuseții naturale din zonele protejate și la importanța conservării și gestionării durabile a acestor locuri.
Zonele protejate sunt locuri ideale pentru refacerea naturii și a conexiunii noastre cu aceasta. Tocmai pe aceste locuri ne putem baza cu adevărat și să simțim că și noi facem parte din natură, în contextul în care Europa a devenit din ce în ce mai urbanizată.
Sloganul pentru anul 2022 de Ziua Europenă a Parcurilor este „NOI SUNTEM NATURA – Regândim, Restaurăm, Reconectăm!”, o încurajare a societății de a aprecia frumusețea din mediul înconjurător și de a ajuta la păstrarea acesteia.
Discussion about this post