Tulcea: Polițiștii, dialog cu cei mici despre regulile de circulație rutieră

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Tulcea au continuat şi vineri activitățile informativ-preventive din cadrul evenimentului „Saptămâna prevenirii criminalității”. 

Astfel, lucrători din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității şi Serviciului Rutier au desfășurat mai multe activități, atât pentru siguranță rutieră pe drumurile publice, cât şi pentru siguranța minorilor, 

În acest sens, la Colegiul „Brad Segal” din municipiul Tulcea şi la Şcoala Gimnazială „Vasile Alecsandri” din localitatea Nufăru, copiilor le-au fost reamintite regulile de circulație rutieră şi importanța măsurilor de autoprotecție pentru a nu deveni victime.

De asemenea, Inspectoratul de Poliție al Județului Tulcea face următoarele recomandări pietonilor:

  • circulaţi numai pe trotuare sau pe pistele special amenajate;
  • pe timp de noapte, dacă circulați pe partea carosabilă a drumului, aplicaţi pe imbrăcăminte, accesorii reflectorizante sau aveţi la îndemână o sursă de lumină vizibilă din ambele părţi;
  • traversaţi drumul public doar prin locurile permise;
  • înainte să vă angajaţi în traversare, asigurați-vă de mai multe ori;
  • explicati copiilor importanţa respectării regulilor de circulație;
  • când se grăbesc să ajungă la şcoală, copiii trebuie sfătuiţi să urmeze acelaşi drum, lipsit de pericole şi să nu scurteze ruta prin ocolirea ,,zebrelor” şi traversarea prin locuri nepermise;
  • asiguraţi-vă că locul de joacă ales de copiii dumneavoastră este izolat de traficul rutier; 
  • amintiți-le copiilor mereu regulile de circulaţie, prin oferirea unor exemple de bună conduită în trafic;
  • când însoţiţi copiii pe jos, trebuie să constituiţi pentru ei un exemplu pozitiv, respectând regulile de circulaţie.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal