Țara Piticilor din Parcul Tăbăcărie îi așteaptă pe cei mici în acest weekend cu multe jocuri, show-uri interactive, teatru de păpuși, reprize de dans, desene pe asfalt, picturi pe faţă, baloane modelate și diverse ateliere creative, informează Regia Autonomă “Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța (RAEDPP).
Startul petrecerii se dă mâine, la ora 10.00 și toate activitățile sunt gratuite, anunță reprezentanții RAEDPP, în calitate de organizatori ai evenimentului.
Programul activităților de sâmbătă este următorul:
-10.00 – 14.00, în zona parc, o echipă de animatori va antrena copiii în jocuri, reprize de dans, desene pe asfalt, modelaj de baloane, ședințe de face painting, ateliere art&craft și activități cercetășești.
– de la ora 17:00, în zona scenă, Alice, personajul cărții “Alice în Țara Minunilor” și Pălărierul Nebun, își invită prietenii la petrecere.
– 18.00 – 18.45, pe scena amplasată în parc, se va prezenta piesa de teatru de păpuși “Alice în Țara Minunilor”.
Duminică, între orele 10.00 – 14.00, în zona parc, o echipă de animatori va antrena copiii în jocuri, reprize de dans, desene pe asfalt, modelaj de baloane, ședințe de face painting, ateliere art&craft și activități cercetășești.



