Un român acuzat în ancheta din Marea Britanie privind moartea a 39 de vietnamezi într-un camion frigorific în Essex, în 2019, a fost prins astăzi în România. Bărbatul de 48 de ani urmează să fie extrădat, informează Poliția Română.
Polițiștii Direcției de Investigații Criminale – Serviciul Urmăriri au depistat, astăzi, un bărbat de 48 de ani, urmărit internațional, la solicitarea autorităților judiciare din Marea Britanie, care au emis un mandat european de arestare pentru săvârșirea infracțiunii de omor prin imprudență (omor din culpă) și conspirație la sprijinirea migrației ilegale.
Bărbatul, împreună cu alte persoane, ar fi organizat și coordonat transportul ilegal al mai multor migranți, în Marea Britanie, în interiorul unuia dintre camioanele deținute de o grupare infracțională, folosit în acest scop.
La data de 23 octombrie 2019, în Essex, Marea Britanie, au fost identificate trupurile neînsuflețite a 39 de cetățeni vietnamezi, bărbați, femei și copii, cu vârste cuprinse între 15 și 44 de ani. Migranții s-au sufocat, după ce ar fi fost închiși într-o remorcă, timp de aproape 12 ore.
Bărbatul a fost audiat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a fost reținut pentru 24 de ore. Urmează apoi să fie prezentat la Curtea de Apel București, cu propunere de arestare provizorie, în vederea extrădării, în favoarea autorităților britanice.
Activitatea investigativă s-a derulat în colaborare cu polițiști din cadrul I.P.J. Bacău – Serviciul Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.





