Ofițer din cadrul SRI Constanța, cercetat pentru trafic de influență 

Un ofițer cu grad de căpitan, din cadrul Serviciului Român de Informații – Direcția Regională de Informații Dobrogea, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile pentru trafic de influență, după ce a fost prins în flagrant. 

Bărbatul este acuzat că „i-ar fi pretins unei persoane, martor în cauză, suma de 2.500 de euro, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra unor funcționari din cadrul Serviciului Român de Informații, astfel încât să îi determine să nu își îndeplinească un act ce intra în atribuțiile de serviciu ale acestora și care ar fi vizat persoana respectivă”, precizează Direcția Națională Anticorupție. 

Ofițerul SRI a fost prins în flagrant în timp ce primea banii. 

Cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații, printre care să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat, să se prezinte la Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat și să nu ia legătura cu ce implicați în dosar. 

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal