„În numele consumatorilor: RESPECTAȚI-NE!”, a fost mesajul transmis de Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, în urma mai multor acțiuni de control efectuate în magazinele Penny din țară în urma cărora au fost aplicate peste 300 de amenzi contravenționale a căror valoare se ridică la 3,5 milioane de lei.
256 de magazine, aparținând lanțului Penny, dintre cele 306 au fost verificate de comisarii ANPC. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 333 amenzi contravenționale, în valoare totală de 3,5 milioane de lei și 110 avertismente. În plus, au fost oprite definitiv de la comercializare produse alimentare neconforme, în valore de peste 100.000 lei.
Pentru 29 de magazine a fost impusă măsura opririi temporare a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor iar pentru alte 6 magazine a fost dispusă închiderea unității pentru o perioadă de până la 6 luni.
„„Bright as a new penny”, așa spun englezii cu referire la ceva strălucitor, excepțional. Noi nu putem asocia Penny-ul nostru cu ceva de excepție, nou, bine întreținut. Alte sancțiuni, aceleași abateri! A trecut prea mult timp de când nimeni nu a evaluat corespunzător activitatea acestui retailer. Iar el a uitat să mai fie suficient de atent cu dumneavoastră, consumatorii. Ne vom vedea curând cu conducerea celor de la Penny. Sunt convins că au scuze, justificări, explicații și alte zeci de variante, altele decât acelea de a pune mâna pe mop sau de a o băga în buzunarul companiei pentru a înlocui echipamentele prea vechi. Strig eu în numele consumatorilor: RESPECTAȚI-NE!” a transmis președintele ANPC, Horia Constantinescu.
Discussion about this post