Darko Perić, actorul care l-a interpretat pe Helsinki din „La Casa De Papel”, și-a făcut apariția aseară la Constanța și a participat la o sesiune de întrebări și răspunsuri, în cadrul Sunscreen Film & Arts Festival.
Din cauza ploii torențiale, întâlnirea – programată inițial în Piață Ovidiu – a fost mutată însă la Centrul Jean Constantin.
Actorul Darko Perić și-a început cariera în 2010, când a fost distribuit în serialul spaniol „Crematorio”. În 2015 a jucat în filmul „A Perfect Day”, alături de Benicio del Toro și Tim Robbins, dar a devenit cunoscut în lumea întreagă datorită rolului din „La Casa De Papel”, de pe Netflix, care a fost desemnat „Cel mai bun serial dramatic” la Gala Premiilor Emmy 2018.
Discussion about this post