CSM Constanța a pierdut la Baia Mare

Derbiul etapei a-4-a din Liga Zimbrilor la handbal masculin, dintre Minaur Baia Mare și CSM Constanța, a revenit în extremis gazdelor care s-au impus la limită 24 la 23 după ce, la pauză, constănțenii au avut un avantaj de două goluri, 12-10.

Confruntarea de la Baia Mare și-a respectat din plin statutul de meci derby, oferindu-le spectatorilor din sala „Lascăr Pană” un adevărat spectacol handbalistic între două echipe de frunte ale handbalului masculin românesc.

„Nu a fost să fie! Am condus tot meciul la Baia Mare, dar șansa a fost astăzi de partea lui Minaur, care a câștigat dramatic, cu 24-23, după un adevărat thriller în Sala Polivalentă «Lascăr Pană». 

Echipa antrenată de George Buricea a avut 12-10 la pauză și 22-20 în minutul 55. Arbitrii au dat ușor o eliminare la Susanu, cu 3 minute înainte de final, și gazdele au restabilit egalitatea, 22-22! Băieții noștri și-au jucat șansa până la capăt, dar ratările ne-au privat pe final de un rezultat favorabil. Băimărenii au trecut în avantaj, 24-23, iar noi am irosit un 7 metri când mai rămăseseră 30 de secunde de joc. Am fi meritat cel puțin un egal, dar nu a fost să fie. Capul sus, băieți!”, notează gruparea constănțeană pe site-ul oficial.

În etapa viitoare, CSM Constanța va juca acasă cu CSM București.

Alte rezultate consemnate în etapa a-4-a:

  • CSM Odorheiul Secuiesc – Dinamo București 28-43
  • CSM București – CSM Vaslui 33-29
  • CSU DIN Suceava – SCM Politenica Timișoara 34-25
  • CSM Oradea – CSM Bacău 26-29

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal