Liderul partidului AUR, George Simion, a ajuns azi-noapte la secţia de poliţie, pentru că, susțin oamenii legii, în urma unei verificări în baza de date, ar fi constatat că a condus cu permisul suspendat. Totul a degenerat într-un scandal.
Politicianul – care a transmis live, pe facebook, întreaga poveste – spune însă că nu i s-a adus vreodată la cunoştiinţă că ar avea carnetul de conducere suspendat.
Simion era în Piața Victoriei, din București, unde își promova protestul pe care îl organizează în week-end. Jandarmii ar fi venit la fața locului, deoarece era gălăgie. Simion a avut un schimb tensionat de replici cu aceștia, apoi polițiștii au intervenit și i-au cerut să se legitimeze și să prezinte permisul de conducere. Atunci au constatat că era suspendat. Simion a fost testat și pentru alcool, și pentru droguri, iar rezultatele au fost negative.
Invitat la sediul poliției, politicianul a refuzat și s-a urcat în autocarul partidului. A cedat abia după apariția mascaților. Ulterior, i-a însoțit pe oamenii legii, pentru verificări suplimentare, și a fost lăsat să plece în scurt timp.
Potrivit unor surse judiciare, citate de Agerpres, liderul AUR s-a ales acum cu dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, având permisul suspendat.
În plus, au fost date și amenzi. „Pe parcursul nopţii, mai multe persoane au tulburat liniştea şi ordinea publică, fapt pentru care organele de poliţie şi jandarmerie au aplicat trei sancţiuni contravenţionale, în valoare de 14.200 lei”, a precizat Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).
În timpul intervenţiei, unul dintre poliţişti a fost agresat, în acest sens fiind sesizată unitatea de parchet competentă, în vederea continuării cercetărilor pentru o posibilă faptă de ultraj, a adăugat DGPMB.
De asemenea, poliţiştii rutieri au dispus ca autocarul să fie ridicat și au folosit pentru asta o platformă de tractare.
Discussion about this post