Un comportament suspect l-a adus în birourile amchetatorilor pe un tânăr din Tulcea. Acesta a grăbit pasul când a văzut echipajul de la jandarmerie, dar n-a scapăt de control.
Asupra tânărului de 19 ani au fost găsite 12 pachețele care conțineau resturi vegetale și de 1.345 lei. Acesta a declarat că produsele erau destinate consumului propriu. Cazul este anchetat însă acum de polițiști.


La același deznodământ a ajuns și un alt tânăr, tot de 19 ani, din Tulcea, care a aruncat două pungi de plastic într-un tufiș. Și el a ajuns să dea explicații în fața polițiștilor.
Băiatul a făcut gestul când a văzut jandarmii și a devenit brusc agitat. Oamenii legii au constatat că erau două pachețele cu resturi vegetale, așa că au confiscat imediat “iarba” și au predat cazul polițiștilor.





