De Ziua Națională a României la Constanța sunt organizate de către autoritățile locale mai multe manifestări tematice.
Astfel, pe 1 Decembrie, începând cu ora 9:00, la Monumentul „Victoriei” din Parcul Arheologic, va avea loc o ceremonie militară și religioasă pentru a rememora eforturile unor generații întregi de patrioți din toate regiunile istorice românești, dublate de jertfele de sânge ale ostașilor români pe câmpurile de luptă ale Marelui Război, care au condus la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918.
De la ora 11:00, peste 450 de militari și specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Direcția Generală Poliția Locală, la care se alătură militari străini și un grup de cercetași, cu aproximativ 70 de mijloace tehnice vor participa la Parada Militară organizată pe bulevardul Tomis. De asemenea, vor evolua și 6 aeronave.
Cerul Constanței va fi colorat în roșu, galben și albastru, culorile drapelului României.
Antrenamentul general pentru organizarea manifestărilor se va desfășura luni, 28 noiembrie, în intervalul orar 9.00 – 13.00.
Discussion about this post