A fost prelungit termenul de depunere a proiectelor de energie regenerabilă prin PNRR
Ministerul Energiei a transmis un comunicat prin care transmite că a prelungit de la 31 mai la 15 iunie 2022, ora 17:00, termenul de depunere a proiectelor pentru fonduri din PNNR destinate investiţiilor pentru instalarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie eoliană şi solară.
„Investiţiile în noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie eoliană şi solară, cu sau fără instalaţii de stocare integrată, sunt o prioritate pentru noi. De aceea am semnat ordinul pentru modificarea ghidului specific – Condiţii Specifice de accesare a finanţării din fonduri europene aferente PNRR aferent Măsurii de investiţii I.1 din cadrul Componentei C.6 Energie – Pilonul I. Am încredere că vor fi depuse multe proiecte, pentru că există interes”, a precizat ministrul Virgil Popescu.
Pentru energie eoliană în cadrul schemei pe MW valoarea ajutorului de stat acordat instalat este de maximum: 1,3 milioane de euro/MW- pentru capacităţi instalate între 0,2 MW (exclusiv) şi 1 MW (inclusiv) şi de 650.000 euro/MW – pentru capacităţi instalate mai mari de 1 MW. În cee ace privește energie solară, maximul este 750.000 euro/MW – pentru capacităţi instalate între 0,2 MW (exclusiv) şi 1 MW (inclusiv), şi 425.000 euro/MW – pentru capacităţi instalate mai mari de 1 MW.
Vă reamintim că ajutorul maxim care se poate acorda pentru un proiect de investiţii nu poate depăşi 15 milioane de euro pe întreprindere, pe proiect de investiţii.



Fii primul care comentează acest articol.