Acțiune de amploare a polițiștilor în Constanța soldată cu amenzi de aproximativ 124.000 de lei

Polițiștii din Constanța au desfășurat, în noaptea de 19 spre 20 septembrie, o acțiune cu forțe mărite pentru prevenirea faptelor comise cu violență, a consumului de alcool și de substanțe interzise, precum și a accidentelor rutiere.

În cadrul controalelor au fost legitimate peste 1.200 de persoane și verificate mai mult de 700 de autoturisme.

Polițiștii au aplicat 184 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 124.000 de lei. Dintre acestea, 82 au fost acordate pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, iar 80 pentru abateri de la legislația rutieră.

Totodată, trei permise de conducere au fost reținute pentru conducere sub influența alcoolului, depășire neregulamentară și nerespectarea culorii semaforului. Oamenii legii au retras și șapte certificate de înmatriculare, precum și patru seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

La acțiune au participat polițiști de la structurile de ordine publică, investigații criminale și siguranță rutieră, precum și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Activitățile au fost sprijinite de jandarmii constănțeni și de Gruparea de Jandarmi Mobilă „Tomis”.

 


Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: