Amenzi de 1,2 milioane de lei aplicate pe litoral de comisarii de la Protecția Consumatorului
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția
Consumatorilor (ANPC) au aplicat 228 de amenzi, în valoare totală de
aproximativ 1,2 milioane de lei, în urma controalelor desfășurate săptămâna
trecută la operatorii economici de pe litoralul românesc.
Verificările au fost efectuate de echipele din cadrul
colectivului temporar pentru protecția consumatorilor „A.N.P.C. Estival 2026”,
care au controlat mai multe unități din stațiunile de la malul Mării Negre.
În timpul acțiunilor au fost verificate produse în valoare
de peste 530.000 de lei. Produse în valoare de mai mult de 86.000 de lei au
fost oprite temporar de la comercializare, până la remedierea deficiențelor
constatate. Totodată, pentru nouă operatori economici a fost dispusă oprirea
temporară a activității.
Printre cele mai grave nereguli descoperite de comisarii
ANPC s-au numărat comercializarea unor produse alimentare cu data-limită de
consum depășită, lipsa elementelor de identificare și caracterizare necesare
pentru asigurarea trasabilității și nerespectarea temperaturilor de păstrare
pentru preparatele calde.
Inspectorii au identificat și agregate frigorifice
neconforme și neigienizate, cu depuneri de gheață și rugină, dar și cu insecte
și alte impurități.
Alte probleme au vizat prestarea unor servicii în spații
neautorizate, precum și neconcordanțe între categoria produselor prezentate în
meniuri și caracteristicile reale ale produselor utilizate în bucătării.
În cazul produselor destinate copiilor, au fost descoperite
jucării cu probleme de integritate, existând riscul desprinderii și ingerării
unor componente. De asemenea, unele produse nu aveau instrucțiuni, avertismente
sau recomandări de utilizare în limba română.
Comisarii au constatat și nereguli privind informarea
consumatorilor despre substanțele cu potențial alergen, dar și deficiențe în
completarea fișelor și registrelor de cazare privind evidența turiștilor.
Pe lista abaterilor s-au aflat și nerespectarea măsurilor
referitoare la operarea plajelor turistice, precum și întreținerea necorespunzătoare
a unor spații de agrement.
În cazul acestora din urmă, inspectorii au identificat lipsa
panourilor de informare, componente lipsă și elemente de siguranță insuficiente
sau deteriorate.
ANPC a mai constatat situații în care consumatorii puteau fi
induși în eroare prin afișarea unor promoții fără precizarea perioadei de
desfășurare sau a condițiilor privind limita stocului disponibil.
Autoritatea anunță că verificările operatorilor economici de
pe litoral vor continua pe durata sezonului estival, pentru depistarea și
sancționarea abaterilor care pot pune în pericol sănătatea sau siguranța
consumatorilor.






Fii primul care comentează acest articol.