ANPC a împărțit amenzi de peste un milion de lei pe litoral. Ce au găsit inspectorii
Comisarii Protecției Consumatorilor au verificat hoteluri, restaurante, magazine și plaje. Opt operatori economici și-au suspendat activitatea până la remedierea problemelor
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au aplicat amenzi de peste un milion de lei în urma controalelor desfășurate în stațiunile de pe litoral, în perioada 20–26 iulie, în cadrul comandamentului „A.N.P.C. Estival 2026”.
În urma verificărilor, inspectorii au aplicat 197 de amenzi contravenționale și 94 de avertismente. Totodată, au dispus oprirea definitivă de la comercializare a unor produse neconforme în valoare de peste 29.000 de lei și oprirea temporară a altor produse în valoare de peste 21.000 de lei. Pentru opt operatori economici, activitatea a fost suspendată până la remedierea deficiențelor.
Potrivit ANPC, controalele au scos la iveală numeroase nereguli. Printre cele mai grave se numără comercializarea unor produse alimentare expirate, păstrarea necorespunzătoare a alimentelor, folosirea uleiului alimentar degradat, lipsa informațiilor despre alergeni și utilizarea unor materii prime fără elemente de identificare.
Inspectorii au găsit și agregate frigorifice murdare, cu depuneri de gheață, rugină și impurități, precum și preparate calde păstrate la temperaturi necorespunzătoare.
Nereguli au fost descoperite și în domeniul produselor nealimentare. ANPC a identificat jucării considerate periculoase, precum lasere și slime, produse fără traducerea informațiilor în limba română și articole fără datele de identificare ale producătorului sau importatorului.
În ceea ce privește unitățile de cazare și plajele turistice, comisarii au constatat că, în unele cazuri, turiștii nu erau informați corect despre serviciile oferite, tarife sau facilități. De asemenea, au fost găsite piscine întreținute necorespunzător, fără afișarea informațiilor privind temperatura apei, nivelul pH-ului sau adâncimea, dar și șezlonguri și zone de agrement deteriorate și neigienizate.
Printre neregulile constatate s-au numărat și prestarea serviciilor în spații neautorizate, comercializarea de suveniruri fără informații de identificare, precum și lipsa afișării informațiilor privind Telefonul Consumatorului și procedura de Soluționare Alternativă a Litigiilor (SAL).
ANPC anunță că acțiunile de control pe litoral vor continua și în perioada următoare.






Fii primul care comentează acest articol.